Bibliotecarul de ieri, de astăzi şi de mâine.

Bibliotecarul de ieri, de astăzi şi de mâine.

Deoarece suntem în ajunul sărbătorii zilei bibliotecarului, vreau să fac un succint remember asupra profesiei de bilbiotecar. Înainte de acaesta, aş vrea să menţionez, că din anul 1995, la iniţiativa UNESCO, se sărbătoreşte în întreaga lume, din doi în doi ani, la 23 aprilie, „Ziua Mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor”, care are deviza „lectura pentru toţi”.

Începînd din acest an, ziua bibliotecarului în Republica Moldova o vom sărbători de-acum înainte la 23 aprilie. Consider că este corect şi normal să serbăm şi noi la această dată ziua noastră, din dragostea ce-o purtăm pentru carte şi asocierea cărţii cu activitatea zilnică a bibliotecarului.

Profesiei de bibliotecar îi sunt specifice 2 etape. Prima etapă putem vorbi de bibliotecarul medieval  (sec. XII – XVIII ) şi a doua etapă – bibliotecarul modern (sec. XIX – zilele noastre). Bibliotecarul de ieri sau miedeval poate fi caracterizat ca un slujitor al bibliotecii monastice, un maniac al cărţilor, era de cele mai multe un erudit al vremii. Bibliotecarul de astăzi, este, fără îndoială, un om de meserie, un gestionar al scrierilor.  Bibliotecarul modern poate fi caracterizat ca un profesionist, cu aptitudini faţă de profesie, cu dragoste faţă de carte, orientat către utilizator şi către necesităţile informaţionale ale acestuia. Bibliotecarul de mâine presupune adaptarea acestuia la noile tehnologii de informare şi comunicare.  Bibliotecarul poate găsi în noile tehnologii de informare şi comunicare (TIC) un mijloc de  revalorizare a funcţiei lor,  un mijloc de reconstruire a identităţii sale.

Pe bună dreptate, Bibliotecarul de ieri nu este bibliotecarul de azi, iar bibliotecarul de azi nu va fi cel de mâine.

Diana

Un răspuns

  1. Nu stiu de ce nimeni nu zice cauza stabilirii de catre Conferinta Generala UNESCO de la Paris din 1995 a datei de 23 aprilie in calitate de ZI a Cartii si dreptului de Autor? Nu se stie acest lucru sau se ignoreaza? Ziua Cartii si Dreptului de autor a fost stabilita la 23 aprilie in memoria scriitorilor Shakespeare si Servantes, care au parasit aceasta lume in aceiasi zi, tocmai la 23 aprilie 1616, iar Marele Shakespeare chiar se nascuse tot la 23 aprilie 1564.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: