Imaginea bibliotecii- din nou în atenţia noastră

Imaginea bibliotecii- din nou în atenţia noastră

S-ar părea că la acest capitol s-a vorbit  foarte mult şi nu mai avem a descoperi nimic nou. Iată că nu este tocmai aşa. Imaginea bibliotecii rămîne o problemă mereu actuală, mai ales acum cînd noile resurse informaţionale încearcă să o substituie. La acest subiect, şi nu numai, s-a discutat în cadrul simposionului ştiinţiific”Anul 2009- anul promovării imaginii bibliotecii în comunitate”. Aici s-a făcut bilanţul concursului şi au fost înmînate premii celor care au contribuit cel mai mult la promovarea imaginii bibliotecii sale. Pe parcursul unui an bibliotecari din diverse localităţi ale republicii au încercat prin multiple metode să îmbunătăţească şi să susţină această imagine. Experienţele lor au fost împărtăşite în cadrul simposionului cu ceilalţi colegi de breaslă. S-a insistat încă o dată asupra ideii că sursele financiare nu sunt principalele pîrghii de promovare a unei imagini. Bibliotecarul este cel de care  depinde în mare măsură dezvoltarea şi prosperarea acestui templu al cunoştinţelor care este biblioteca. Anume creativitatea şi imaginaţia acestuia poate făuri minuni:

–   poate atrage şi interesa utilizatorul;

– poate găsi surse alternative de finanţare prin elaborarea proiectelor;

– poate organiza distribuirea materialelor promoţionale;

– poate organiza diverse traininguri, mese rotunde, întruniri profesionale, campanii de promovare, lecţii publice, şcoli de vară, cluburi de lectură etc. Şi aici lista rămîne deschisă, doar să dăm frîu liber imaginaţiei.

Aliona Mandea

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: