Bine aţi venit!

Bine aţi venit!

Clubului Tinerilor Bibliotecari: experienţe şi orientări

CTB
http://s994.photobucket.com/albums/af63/dianna866/?action=view&current=CTB.jpg

Clubul Tinerilor Bibliotecari  a început să activeze în ianuarie 2003 în cadrul Bibliotecii Naţionale. Clubul a fost creat în scopul de a soluţiona o serie de probleme ce stau în faţa tinerilor bibliotecari şi anume:

–         ameliorarea procesului de integrare în colectiv

–         asigurarea legăturii tinerilor cu generaţia mai în vîrstă

–         posibilitatea dialogului cu specialişti din diferite generaţii

–         susţinerea tinerilor iniţiatori

–         acordarea ajutorului în efectuarea studiilor

–         perfecţionarea măiestriei profesionale, precum şi încadrarea tinerilor în activitatea ştiinţifică, stimularea lor în vederea publicării articolelor, comunicărilor în domeniu.

Activitatea clubului a început cu instruirea tinerilor bibliotecari prin intermediul meselor rotunde, seminarelor, jocurilor profesionale în cadrul cărora s-a vorbit despre:

-istoria cărţii

-istoria Bibliotecii Naţionale şi activitatea actuală a instituţiei

-profesia de bibliotecar şi statutul ei în societate

Tinerii au fost invitaţi să-şi expună opiniile vizavi de aceste probleme şi să vină cu propuneri constructive în vederea ameliorării stării de lucruri.

Chiar în primul an de activitate membrii clubului au organizat o masă rotundă cu genericul „Servirea utilizatorilor: probleme şi soluţii”, unde au fost luate în dezbatere un şir de probleme ce ţin de calitatea servirii utilizatorilor.În aceeaşi ordine de idei, s-au analizat şi doleanţele înaintate de beneficiari. Ca rezultat, au fost elaborate „Măsurile urgente de îmbunătăţire a servirii utilizatorilor.”  Aceste măsuri se refereau, în special , la calitatea şi cultura servirii, la modernizarea instituţiei noastre şi promovarea imagini acesteia. Planul întocmit de tineri a fost acceptat de administraţie şi a fost implimentat în întregime aproape.

De fapt ,administraţia BNRM ne implică deja în activitatea managerială, uneori chiar şi în procesul de luare a deciziilor, aşa că tema aceasta ne interesează tot mai mult. Se urmăreşte antrenarea tinerilor în diferite comisii, reuniuni care activează la BN. Iniţiativa şi spiritul creator al tinerilor a trezit entuziasm în rîndurile salariaţilor. Ca rezultat ne bucurăm de încrederea deplină şi colaborarea acestora.

În scopul efectuării schimbului de experienţă au avut loc vizite la alte biblioteci din Chişinău. Tinerii bibliotecari au participat activ la organizarea meselor de binefacere pentru bibliotecarii plecaţi la odihna binemeritată. Au fost felicitate persoanele care-şi marcau jubilee importante. De asemenea, membrii clubului au organizat concerte festive cu ocazia Zilei profesionale a bibliotecarului, zilei internaţionale a femeii şi alte sărbători de peste an. În toamna anului 2004 tinerii au avut parte de excursii captivante în ţinutul Orheiului Vechi, la mănăstirile Căpriana şi Ţipova.

La capitolul proiecte de viitor, Clubul planifică să mai organizeze o conferinţă care va încerca să releveze aptitudinile creative ale tinerilor. Intenţionăm să mai invităm tineri din alte biblioteci din Chişinău ceea ce ar constitui o experienţă frumoasă pentru participanţi.

Sperăm că şi în viitor Clubul va înregistra realizări la fel de frumoase.

Aliona Mandea

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: